Inainte sa votati, poveste de acum 4 ani ..

S-a dus taica-meu la tara, si printre mosteniri, era un teren undeva in afara satului, intr-un varf de deal. Si s-a gandit taica-meu ca tare bine ar fi daca ar aduce primaria minunea secolului 20 acolo, pe numele ei, apa de cismea. S-a dus la primarie, nema. Asa ca a stat el la panda, si dupa multe investigatii a gasit numarul de telefon al unui consilier local.

Din iunie pana prin octombrie cred ca i-a trimis peste 100 de mesaje pe tema apei din Chiscu Calului.

A venit decembrie, PSD-ul a pierdut, si in seara de Anul Nou, primeste taica-meu mesaj: "Un an nou fericit, domnule Buturugeanu! Dati drumul la robinet si spuneti-mi, acum aveti apa in Piscul Calului?"

bonus: http://www.voluntar.ro/job/1202/voluntari-pentru-campania-electorala-dumitru-oprea-at-dumitru-oprea/

Cand vezi ca ai primit 3 bip-uri de la un numar pe care nu-l stii, si cand suni sa vezi ce ageamiu n-are credit ti se spune ca noul tau card e gata si te poti prezenta la banca sa-l ridici.

Si ca tot veni vorba de ei, si-au tot facut reclama pe y! de n-au mai putut. Dau click ..

Dupa ce aleg orasul dintr-un dreptunghi de-o culoare foarte artistica, si reusesc cu multe tab-uri sa pacalesc campul de "numele afisat pe card" sa-mi scrie numele cu prima litera majuscula, ajung la urmatoarea minune.

Sa fi fost facut site-ul cu buget de austeritate? Nu prea cred. Plus ca vor sa reinventeze web-ul si steluta pentru ei nu inseamna camp obligatoriu, ci altceva, dar nu ne zic ce.

Alte chestii minore (in comparatie cu ce-a fost):

ps: wikimapia.org nu mai stie sa caute

Mare, loc nou, multa piele sarata, clatite ciudat de bune, soare, o umbra la limita si nopti putin cam friguroase.

Si o melodie veche putin cam scurta pentru tot.

Pentru ca in ultima vreme au scazut destul de mult preturile la Canon 5D (varianta second-hand), a devenit din ce in ce mai accesibil pentru cei care nu-si pot amortiza investitia in echipament foto foarte repede. Raspunsul simplu ar fi ca da, merita. La intrebarea "pentru cine merita ?" s-ar putea raspunde mai pe larg asa:

Probail ca merita, dar trebuie sa tineti cont ca veti lua destul de putin pe aparatul actual, daca vreti sa-l vindeti. Un 350D se da cam cu 900 de lei, 300D evident cu mult mai putin (probabil nici nu merita vandut). Pe 400D se poate lua ceva mai mult, mai ales daca aveti garantie la el.

Pentru cei cu 450D cred ca nu merita upgrade-ul, deoarece au un aparat de generatie noua (probabil chiar primul lor dSLR) pe care mai pot invata multe lucruri pana sa se simta limitati de acesta.

Upgrade-ul merita. Cei cu 40D sper sa-si poata da seama singuri daca merita. Practic schimba un aparat cu tehnologie noua (AF mai bun, 6,5 cadre pe secunda, live view), dar limitat la anumite aspecte cu unul care foloseste tehnologie mai veche dar de top la acel moment (full frame, 8,2µm, marire putin mai mica la print, ISO50).

Cel mai important lucru, care trebuie avut in vedere cand va ganditi sa faceti upgrade-ul, este sa aveti obiective bune. Foarte bune. Daca pentru body reusiti sa scoateti 800-1000e ca sa faceti upgrade-ul, ganditi-va ca daca nu aveti obiective bune (da, ma refer la L-uri), veti mai scoate din buzunar inca pe atat. O exceptie este Canon EF 50mm/1.4.

Daca va ganditi sa asteptati aparitia lui Canon 5D Mark II, aveti in vedere pretul la care se speculeaza sa apara: undeva la 3000$, ceea ce probabil pentru Romania vor insemna 3000 de Euro. 5D-ul actual este un aparat foarte bun, si cum deja am precizat la inceputul articolului ca ma adresez celor care nu-si acopera investitia chiar repede, deja vorbim de multi bani. Singurul avantaj pe care il vad in a astepta este scaderea pretului la 5D odata cu aparitia Mark 2-ului. Dar cum nu se stie cand se va intampla asta .. why wait ? :)

Pentru mine, n-a fost o alegere grea.

Fericirea nu e un lucru mic. Si se vede usor pe fata cuiva. Este dovada ca persoana pe care o vezi nu a mai plans cu lacrimi amare de mult, nu pentru ca i-ar fi frica sa o faca, sau ca nu ar sti cum, ci pentru ca nu a avut de ce. Iar lacrimile de fericire nu mananca din obrazul pe care se scurg. E acea privire care nu se intoarce brusc cand se intalneste intamplator cu o alta, si nu sta aplecata pana isi aude in difuzor numele statiei la care trebuie sa coboare.

Este privirea care stie ca singura cale de a reusi este sa nu ii fie frica de esec. Nici de succes.

Este privirea care nu face lucrurile pe jumatate pentru ca stie ca nu poti fi "aproape fericit".

In general nu-mi plac oamenii care spun ca nu au timp sau ca isi doresc mai mult timp liber. Sunt perioade cand, intr-adevar, se aglomereaza lucrurile pe care trebuie sa le faci. Dar cand aud pe cineva plangandu-se de acelasi lucru cu fiecare ocazie, si vad ca nu incearca sa faca nimic pentru a se scutura de necazuri, ma fac imun la aceste plangeri.

Oare sunt mai buni cei care actioneaza imediat, uneori chiar la furie decat cei peste care vin valuri de probleme si ei nu se clintesc ?

Mi-ar placea sa adun toate lacrimile oamenilor. As avea o camera plina cu sticle si sticlute, fiecare cu eticheta ei: Ana, Mihai, Diana, Tudor, Andreea ..

Si mi-ar mai placea ca in fiecare an, pentru o zi, sa merg pe strada si cand intalnesc pe cineva, sa ii dau tot ce a adunat pana atunci. Unii si-ar ascunde repede calimara primita in buzunar si ar merge mai departe. Altii ar ramane debusolati in mijlocul strazii, langa un butoi cu numele lor pe el. Poate ar mai plange putin langa el.

Ale tale ar fi amare sau dulci ?

Am facut acum doua saptamani un program de o zi pentru un grup de turisti straini (Suedia, Estonia si Turcia), program care a constat intr-un Treasure Hunt in centrul istoric al Bucurestiului. A fost interesant, si daca am fi avut mai mult de doua zile pentru pregatire ar fi iesit chiar frumos. Totusi mie mi-a placut ideea, si cred ca si celorlalti. Pentru noi (oranizatorii) partea cea mai grea a fost ca a trebuit sa alergam de la un punct la altul, neavand destui oameni care sa pazeasca cutiile cu indicii de boschetarii flamanzi. Pentru participanti, cea mai demoralizanta parte a fost ca premiul a constat in masa de pranz, si ca toti au castigat.

Trei cadre din timpul concursului..

Unul din drumul spre hotel:

Si doua din dimineata urmatoare, din timpul altui concurs:

Raman cu adevarat fascinat de felul in care se schimba oamenii. Fascinat in sensul negativ, chiar daca n-are. Mai ales de cum se schimba in jurul varstei de 19-20-21 de ani, dupa ce au iesit din liceu si au intrat intr-o facultate, poate si-au gasit si un job pe la o multinationala (PR, advertising si programarea dau bine) .. poate si o prietena, dupa ce tot liceul s-au antrenat pentru table, incep sa se imbrace la costum, si nu neaparat unul bun, doar costum sa fie si sa adopte un aer de om matur si important.

La 5 ani inteleg ca un copil ar vrea sa fie adult ca sa manance cata inghetata vrea, dar o persoana de 20 de ani, de ce ar vrea sa para ca are responsabilitatile unui om de 40, cu copii de intretinut ? Pentru mine varsta asta e cea mai frumoasa. Poti face exact ceea ce vrei, pentru cat timp vrei. Daca vrei, nu trebuie sa-ti asumi responsabilitati de om de 40 de ani niciodata. Mai ales ca responsabilitatile ciocoilor sunt unele false. Dupa cum se comporta ai crede ca salveaza vieti in fiecare zi, ca pe umerii lor apasa probleme cu adevarat importante, si cand aflii ca de fapt fac situatii toata ziua sau recita acelasi text la un telefon de 200 de ori pe zi, poate o cafeluta sefului, dai in hohote de raso-plans.

Cel mai mult ii respect si invidiez pe cei care schimba cauciucuri la vulcanizarea din colt. La vulcanizarea lor. Si daca maine au chef sa se duca la mare, pun semnul cu inchis si peste 4 ore sunt la mare. Si nu pentru ca este 1 Mai, ci pentru ca asa au vrut ei.

Primavara. Sau asa ceva. Nu ?

Pentru ca am citit ceva, pentru ca ascult ceva, pentru ca am vazut ceva, pentru ca mi-am adus aminte de ceva .. pentru mine.

Take my love, take my land

Take me where I cannot stand

I don't care, I'm still free

You can't take the sky from me

Take me out to the black

Tell them I ain't comin' back

Burn the land and boil the sea

You can't take the sky from me

Maine plec si vroiam sa va las cu ceva. Vroiam sa scriu despre mai multe lucruri: despre faptul ca numai eu se pare ca nu stiam exact cat avea sa tina expozitia (am vazut ca prin diferite anunturi era data perioada 3-26, ~cat a si tinut de fapt), despre ce taste ne mai indeamna unii sa apasam (eu iti sugerez sa-ti scrii enter pe frunte si sa apesi cu un glont proaspat iesit din teava), despre sarbatori (ho-ho-ho, ha-ha-ha, bla-bla-bla), dar avand in vedere ca n-am prea mult chef (si nici timp) de scris, o sa va las cu o intrebare:

Ce ne tine din a face ceea ce vrem ? Frica de a nu gresi, sau lenea de a ne schimba daca reusim ?

M-a prins Ana la inghesulala, si trebuia sa spun ce mi-as dori de Mos Nicolae. Cum n-am apucat sa zic la timp, o sa zic ce mi-as dori de sarbatori.

Prima intentie a fost sa zic ca mi-as dori sa fiu fericit, but that's already taken care of :). M-am mai gandit ca mi-as dori multa zapada, dar de fapt problema e sa nu fie prea multa zapada pe unde o sa fac eu sarbatorile.

In final o sa raman la zapada, si o sa zic ca vreau sa fie multa zapada in Bucuresti, pentru prietenii care nu pot pleca din oras.

De ce zapada ? Pentru ca are un efect magic asupra starii de spirit, si oricat de morocanosi am fi, oricat de prinsi in treburile noastre importante, oricat de deprimati, reuseste sa ne faca sa ramanem gura-casca cand schimba infatisarea cenusie a imprejurimilor. Si oricum circulatia e deja la pamant, asa ca ..

Ramane sa dau mai departe: Roxana. De ce ? pentru ca imi place cum scrie, pentru ca n-a mai scris de ceva timp si pentru ca stiu ce a primit, dar sunt curios ce ar fi vrut sa primeasca.

Imi facusem id de y! cu numele din topic. Cred ca vroiam sa-mi demonstrez ca nu-mi mai pasa. A fost acum cativa ani asta, si-am trecut repede peste. Sa te minti pe tine e cel mai grav. Dar ajunge cat am scris, nu ?

Am trecut si eu de 1 Decembrie sa vad parada (cica). Numai de parada nu-mi ardea, dar am tras cateva cadre. De fapt va anunt ca exista o noua sectiune a site-ului.

Un citat din filmul care a reusit sa ma tina in fata monitorului in ultimele 3 zile mai mult decat am stat in ultima luna:

Actionam in consecinta ..

O fi mai tragic sa ne punem speranta intr-un fir de paianjen, de frica sa nu renuntam prea repede, sau sa renuntam prea repede, temandu-ne ca speranta ne va fi asasinata ?

Ma distreaza oamenii care asteapta pe cineva la gura metroului si din cand in cand, fara sa-si dea seama, raman cu ochii tintiti spre un cuplu care se saruta. Cand isi revin din vis, au o privire mahnita pe fata. Fraierii, n-au invatat sa rada cand le vine a plange !?

Si partea admisitrativa: multumita host-ului, imi permit ceva trafic, si o mai bag cate o melodie din cand in cand, pentru ca stiu ca va e lene sa cautati pe net. Na ! Mura-n gura ! :-P

Se pare ca o sa trebuiasca sa-mi fac upgrade la abonamentul de hosting, pentru ca nu-mi mai ajunge traficul. Altceva n-am chef sa zic. Bine ar mai fi fost o chestie cu cat de mult conteaza sa iesi primul si cat de mult conteaza sa iesi cu fruntea sus, dar bleah .. alta data.

Am prins o frunza care sa-mi placa pe anul asta asa ca v-o arat si voua. Ah, si mi s-a pus pata sa dau si un titlu blogului. Ramane de vazut.

In perioada 3 - 14 noiembrie in incinta cafenelei "La Cafenescu" va avea loc expozitia de fotografie cu titlul "In-Joy".Vor expune:

Mihai Radi

Mihai Ionescu

Sorin Buturugeanu

Fiecare dintre cei trei va avea 15 lucrari.

Vernisajul va avea loc in ziua de vineri, 3 noiembrie a.c. la ora 19.

Pentru cei care nu stiu unde este cafeneaua: wiki (e chestia din centru :-P). Va recomand si site-ul Primariei Municipiului Bucuresti.

Adresa este: Strada Stoicescu Atanase Economu, numarul 33 - Bucuresti.

La sfarsitul expozitiei fotografiile vor fi scoase la vanzare.Va asteptam !
(daca nu puteti veni maine, nu-i nici o problema, dati o fuga cand sunteti prin zona, personalul e foarte dragut si nu se va supara nimeni, dimpotriva :) )

Cand ai ceva, si vrei sa imparti, dar n-ai cu cine, sau iti e frica, cand te uiti pe fereastra si nici macar ciora nu mai e pe crengile uscate care-ti bat in geam, cand nici glontul nu vrea sa iasa de pe teava, si ambele parti ale cutitului sunt boante, cand dai muzica mai tare la 3 noaptea sperand sa auzi binecunoscutul urlet al vecinului de la 4, dar iti dai seama ca e plecat in concediu, cand te uiti la tastele telefonului dar nu-ti aduci aminte ca trebuie sa apesi pe ele, si astepti sa formeze singure numarul si cand ai vrea sa fugi, dar parca ai calca pe cioburi, nu-ti mai ramane decat sa zici:

Cuiele ies dar gaurile raman. 3. Una sub alta. Nici nu stiam ca am nevoie de un motiv, dar l-am gasit fara sa-l caut. It's funny, nu ? Moving on ..

E aceeasi cu cea de aici, dar la vreo doua luni diferenta si pe film.

Really-really happy.

O sa pun din cand in cand cate un link catre un post de pe un alt blog care mi-a placut mie in mod deosebit.

Mai nou, pe langa babuta cu 3 saci de cartofi in spate, care se aseaza langa tine (tu fiind pe scaun) si refuza sa-i lase jos, ba se mai si impinge in tine, doar-doar .. dar tu nu si nu, mai exista si babuta care sta cam la 2 scaune distanta de tine, si incepe sa se ia la harta cu prima.

Discutia incepe cu "Lasati-l doamna ca e si el obosit, poate vine de la munca" trece prin inevitabilul "As putea sa-i fiu bunica" si ajunge la "Hai sictir, ca degeaba ai par alb in cap".

Ce-mi place e ca intotdeauna baba cu sacosele in spate uita foarte repede ca incepuse sa tipe la cel care nu-i dadea locul si sare de gatul celei care sta jos si-i ia apararea. Heh, e si normal, scleroza-si cere drepturile. Astia chiar n-au ce face in casa ?

Totusi cele mai interesante discutii au loc cand persoana care refuza sa dea locul e de sex feminin, etnie minoritara si varsta cuprinsa intre 12-14 si 22-26 de ani. Circ, nu alta. Aproape ca-ti vine sa mai mergi 2-3 statii sa vezi cum se termina. Si controlorii se opresc in loc sa se uite la astea.

Sa ajungi la 70 de ani ca cel mai interesant lucru pe care-l faci intr-o saptamana sa fie sa te certi aiurea-n tramvai pentru un loc e prea deprimant pentru mine. Astia-s d-aia care invita postasul inauntru la o ceasca de cafea si cum inchid usa in spatele lui, cum ii baga lampa in ochi si-l intreaba cand se maresc pensiile.

Nu, nu eram eu cel vizat. Nu acum, ca altfel mi s-a intamplat destul de des.

Panic! At The Disco - Lying is the most fun a girl can have without taking her clothes off.mp3

Did you, at any given moment, really think you were pulling all the strings ?

Am zis sa mai pun un portret acum, ca daca-mi vine maine jucaria presimt c-o sa va stresez mult si bine cu abstracte :D.

P.S.: nu doar a girl ;).

Nu-i voi lasa niciodata sa-mi ia duminica dintre marti si joi. Nici pe cea dintre octombrie si mai. E duminica cand zic eu ca e duminica !

Mai ai incredere in tine ? Da ? Tot atata cata aveai si acum un an ? dar 6 luni ? dar 8 ? Deci nu vrei sa recunosti, dar nu trebuie. Se vedea in ochii tai. Intotdeauna au avut o sclipire in ei. Acum imi dau seama ca de fapt era o lacrima pe care nu vroiai s-o arati nimanui.

Incerc sa mi-i aduc aminte cum aratau acum 10 ani, cand o lacrima insemna pentru noi doar ca ne-am julit genunchii cand am sarit gardul. Incerc degeaba. Oare ii tineai inchisi tot timpul de nu reusesc ? Dar cand te-am invatat sa ridici privirea din pamant si sa privesti lumea in ochi ? Sau m-ai invatat tu pe mine ? Nici asta nu mai stiu. Nu mai stiu nimic, nici macar pe tine nu te mai stiu. Cine esti tu, si de ce ma urmaresti oriunde merg ? Lasa-mi un moment de libertate sa te pot uita.

Nu, inca nu vreau sa ma las din a pune si text in post-uri, chiar daca mai fac pauze.

Nu prea dau eu titluri pozelor, dar asta cred ca se potriveste.

Am fost la The Lake House cu niste prieteni. Nici macar n-am cascat. De ce-l mentionez ? Pentru ca m-a facut sa-mi aduc aminte prin ce zapada inotam cu Alina pe 14 februarie 2006. Toata zapada. Really. De abia astept sa vad zapada iar.

Cand vi s-a intamplat ultima oara sa va uitati la cineva pe care cunoasteti de 5 minute si sa stiti exact la ce se gandeste ?

De fapt ma mira ca de abia azi am facut accident la cum merg eu prin oras. Morala ? Tabla de pe Logan-uri e o gluma proasta. Ah, si da, era o fufa la volan.

Va mai aduceti aminte de televizoarele alb-negru ? Cu ecranele de 20cm ? Aveam un Sport rosu la tara, si ma mai uitam din cand in cand, iar cand ajungeam in Bucuresti si vedeam atatea culori nu stiam ce sa fac cu ele. Ma fascinau de nici nu mai eram atent la ceea ce se difuza.

Dar lately, parca am devenit din ce in ce mai pretentios cu ele. Trebuie sa fie just right, nici prea-prea nici foarte-foarte. Trebuie sa-mi placa de la prima vedere si sa ma motiveze sa le urmaresc evolutia. Din cate vad in fiecare zi, parca devine un efort sa le remarc pe cele care-mi plac, mai ales ca in ultimul timp s-au smecherit si se deghizeaza. Cine zice ca iarna e nemiloasa si le ascunde ? Mai bine asa, ca raman doar cele veritabile.

Se dau: una bucata EOS 3000N, una bucata Sigma 28-80 si una bucata Fuji Superia 200, uitat intr-un sertar de vreo 3 ani. Ca locatie se alege reuniunea cu fostii colegi de liceu (Ciucas + Brasov).

Sunt facute "macro" de pe film, ca nu mi-a placut ce mi-au facut aia de Fuji cu scanarea.

Fara cuvinte. Nu merita, ca nu-i 10 curat. :)

Nici ieri nu s-a putut misca in roua rece a diminetii. Vederea oricum ii este incetosata. Simte frigul si mirosul patrunzator ii este necunoscut. Totusi nimic dintre astea nu l-ar speria daca nu ar fi infernul tacerii. Unde ii sunt prietenii, unde ii sunt dusmanii ? Incearca sa-si aduca aminte numele lor, dar nici macar expresia felelor nu si-o poate aminti. Mai are doar cateva amintiri legate de ei, dar si astea incep sa se stearga. De ce nu-si poate aminti ? S-ar lupta, dar boala vine din interior.

Prefera sa inchida ochii si sa se lase cuprins de intuneric. A obosit.

Tot fara cuvinte. Poate ma las.

Fara cuvinte, ca n-am.

Tineam sa pun conversatia asta de mult p-aici, and due to recent events, acum i-a venit momentul.

Este continuarea celei de aici.

(22:12:57) Ana: in fine.. nu prea sunt eu omul care sa accepte reprosuri

(22:13:07) Ana: ii place bine.. nu, asta e.. ghinion

(22:13:47) Ana: e filosofia mea de viata

(22:13:51) !me: merge si asta

(22:13:54) Ana: am plans destul :)

(22:14:03) !me: dar cred ca o s-o schimbi

(22:14:29) Ana: cand incepi sa tii la cineva da.. incepi sa faci si concesii

(22:14:45) !me: sau nu neaparat ..

(22:15:19) !me: cand apare cineva si .. cum sa zic .. rocks your world ..

(22:15:45) !me: dupa ce timp de [ .. ] credeai ca n-o sa se mai intample niciodata

(22:15:53) !me: sa te ia pe nepregatite ceva

(22:16:02) !me: well .. it's something else :)[ .. ]

(22:17:23) Ana: mereu e vorba de prioritati in viata.. [ .. ]

De ce ? Pentru ca nimeni nu e un inger si nimeni nu e un drac, si ar fi imoral sa-i ceri cuiva sa-si puna propriul bine, propria fericire dupa a ta. Si, daca a few people get hurt along the way (cu toate ca incerc sa nu fac asta), I can live with that (de oricare parte a lui "get hurt" as fi).

fara legatura:

Sa incep prin a zice (cu sau fara legatura cu ceea ce urmeaza) ca postul asta are in el o urma de satira pentru cei care se lauda cine este varul de-al treilea,strabunicul din partea bunicului mamei lu' tata, verisoru' lu Ionica de la 5, care sta in bloc cu colega de banca a nepoatei femeii care vinde seminte in pasaj la Victoriei sau cu prietena lor.

Eh, v-am dat un hint, dar de descifrat e cate ceva in fiecare post.

Trecand peste, pe langa sau pe dedesupt, ca prin nu se poate .. fiecare drum pe care-l fac cu trenul se pare ca e pentru mine un nou prilej de-a intalni oameni in care vad numai parti care nu-mi plac. Eh, n-am mai venit cu trenul, am venit cu un microbuz, dar de a asculta o palavrageala lunga de 3 ore tot n-am scapat.

Se plangea ca l-a parasit. Bun, dar erau "impreuna" de 6 zile. Aproape 7, cum a zis el. WHAT THE FUCK !!

Eu, in mintea mea, dar acum public, nu pot sa numesc relatii chestii care au durat ~2 luni.(da, acum ar trebui sa te simti .. tu cu "din casa" ta :p).

A fost o incercare, n-a mers, punct. De ce naiba mi-a bocit pe scaunul din fata mea timp de vreo 20 de minute pentru o fufa pe care o stia de o saptamana ?

Ca nu-i placut sentimentul sa-ti zica cineva ca nu esti destul de bun pentru el/ea ? Nu e, dar fuck off and get real. Mori cu ea de gat, sau zici pa si-ti vezi de viata.

M-am saturat. M-am saturat de toti frustratii care fluiera dupa fufe prin statii de tramvai, de fufe care-si pun peste tate doar un capac de Coca-Cola, si ala gaurit, doar-doar le-o fluiera cineva prin statii de tramvai, de toti tampitii care cred ca oricine are bani isi poate trage gagica misto, si orice gagica misto e o curva. M-am saturat sa ma intalnesc cu toti tampitii care repeta pe strada cu voce tare ce au de spus in fata sefului, vecinului sau sotiei. M-am saturat de oameni indolenti si de oameni care gasesc motive pentru ca nu reusesc in viata in loc sa caute metode de a reusi sau sa recunoasca ca nu sunt destul de buni pentru a reusi. Din 6 miliarde as lasa 200. Random.

Ah, si m-am saturat de toti betivanii care-si zic unul altuia "tovaras", "prieten", "amic" sau te mai miri ce. Pentru mine prieten inseamna ceva.

Si acum pentru prieteni: am incercat sa nu ma gandesc la voi cand am scris asta, ca sigur m-as fi imbunat, si as fi zis ca fiecare merita sa traiasca cum poate el mai bine.

Din principiu cand recomand un film sau o melodie o fac personal si nu o zic la multa lume, dar acum o sa va las cu melodia de mai sus.(Merci, Irina, sa ai grija de A*** )

( ceva mai veche poza, c-am ramas fara card si n-am noi :) )

N-am mai plecat ieri la tara, s-a amanat pe azi. Mai bine, ca au fost niste zile destul de inghesuite.

M-am intors pe seara acasa, si la usa blocului ma astepta un Gigel. Il stiam din privire, ca ne mai salutam din cand in cand, dar in general era destul de retras. In schimb, de data asta, a venit drept la mine, si mi-a zis un "miau" calduros, rugator. Cand ma uit la el, vad ca de fapt nu era Gigel. Era Gigel fara un ochi. L-am chemat in scara blocului, a intrat, uitandu-se tot timpul peste umar, si eu m-am dus la cutia de scrisori. Intre timp, coboara un vecin, si-l da afara, ca "nu vezi ca n-are un ochi". L-am lasat in pace, ca doar n-o sa ma pun cu nebunii si am urcat sa iau o cutie cu niste lapte in ea.

Nu credeam ca va manca, dar a terminat foarte repede. L-am mangaiat un pic si m-am dus sa-i aduc si felul doi. Intre timp, de fiecare data cand auzea pe cineva apropiindu-se tresarea. I-am dus si a doua portie, l-am lasat intr-o zona mai retrasa si m-am dus sa iau un pepene. Zece minute mai tarziu, cand m-am intors, aproape terminase si a doua portie. L-am mai mangaiat un pic si m-am dus sus, cu gandul sa ma intorc si sa-l duc la un cabinet din apropiere pentru un control stomatologic.

Din pacate cand am coborat nu l-am mai gasit. Sper sa fie bine.

Nu pot sa zic ca nu-mi plac cainii, de fapt imi plac toate chestiile vii (bine-bine, puii imi plac mai mult morti :D), dar in drumul spre piata, m-am uitat urat la toti cainii.

De ce nu l-am luat in casa ? Pentru ca .. nu era al meu, am incercat sa-l ajut cat am putut si sper sa fie ok (pe cat posibil), dar cred ca era un pas prea mare sa adopt (inca) o pisica, mai ales un motan matur, care a crescut liber.

Daca-mi pare rau ca nu l-am luat in casa ? Imi pare rau ca i-am dat bunicului cu toporul peste mana cand eram mic, si-mi mai pare rau ca prin clasa a zecea i-am inchis telefonul bunicii cand eram pe munte, dar cam atat. Sa fie doar astea doua, pentru ca acum orice as face nu mai pot sa le zic ca regret ? Cred ca nu, pentru ca stiau .. ma stiau.

O sa fac back-up la poze, si probabil rar o sa mai revin la ele, deci vroiam sa pun ceva si din a doua vizita in Rosia. Ce voi pune de acum vor fi cadre noi (nu promit, dar asa vreau). Chiar daca a fost FanFest, pozele n-au legatura cu ..

Hehe, maine plec la tara .. hmm. :)

Da, a trecut. De ce ? Calendarul n-are nici o legatura cu asta, dar acum 20 de minute am fost nevoit sa inchid geamul de la camera mea pentru prima data de cand au dat mugurii copacilor pe anul asta. (by the way, iarna vine pentru mine cand nu mai pot sta in pantaloni scurti si tricou in casa)

Si am inceput sa-mi aduc aminte de vremea cand petreceam toata vacanta de vara la tara, la bunici. Acum o sa ma duc la tara, dar casa va fi goala. Cam pe la 1 septembrie incepeam si eu sa ma apuc de temele de vacanta, dar nu ma stresam prea tare :). Doar asa, de ochii bunicilor, care oricum erau destul de indulgenti. In fiecare an imi parea rau ca trebuie sa plec de acolo pentru ca pe la 15 septembrie incepeau sa devina dulci strugurii. Bine, eu incepeam sa mananc din ei de prin august, dar .. hmm. Mda .. oare de ce-i mancam ?

Revenind in 2006, vara a fost frumoasa. Chiar daca nu-mi fac niciodata planuri stricte, aveam ca guide-line sa nu stau prea mult prin Bucuresti. Ceea ce s-a si intamplat. Mai mult decat atat, am fost plecat in locuri frumoase, am intalnit oameni (vezi semnatura pe care o folosesc la mail: Multa lume, putini oameni) si am ramas cu amintiri frumoase.

Vara asta vroiam sa ajung in Nordul Moldovei, si am ajuns in Apuseni (twice). Vara care vine as vrea sa plec din tara, deci cine stie pe unde ajung :). Bine, ca si vara asta se ivise o ocazie sa plec, dar a fost alegerea mea sa nu plec, si pana la urma nu mi-a parut rau.

Daca si asta pare a fi un post trist (cum mi s-a zis de (n+1) ori), well, sa stiti ca eu de fapt sunt bucuros ca vine toamna. Am planuri mari cu ea ;).

Doua saptamani. Atat a durat sa fac versiunea actuala a site-ului. Din care am mai fost si plecat vreo 5 zile. Si mai sunt si lenes. Probabil daca nu eram lenes imi lua si mai mult ;). Mai sunt cateva detalii de pus la punct, dar e 90% gata. Vreau sa-i mai fac feed RSS (nu stiu daca altii le folosesc, dar eu le gasesc ale naibii de folositoare) numai ca n-am inteles nimic din ce se explica prin diverse tutoriale. (aka help wanted ;)).

In principiu m-am axat pe grayscale si rosu. De ce rosu ? Hmm .. chiar daca e a doua mea optiune in materie de culori, tolerez mai multe nuante ale ei. Care-i prima ? Heh .. find out :p. Am incercat sa evit folosirea termenilor in limba engleza (back, gallery, about ..) pentru ca domeniul este .ro si nu este (deocamdata) ceva comercial (chiar daca la un moment dat o sa aiba si o astfel de sectiune), deci o sa ma exprim liber, cum stiu mai bine: in romana.

Probabil ca unii deja stiti ca am fost ca fotograf la o nunta acum vreo doua saptamani. Nu o sa ma apuc sa pun cadre p-aici, doar asta, care mie-mi place foarte mult, si l-am pastrat pentru mine. Pot sa zic ca mi-a placut mult atmosfera, dar am avut parte de un cameraman cumsecade si dispus sa ma invete ce trebuie facut (altfel cred ca ma intorceam numai cu close-up-uri cu peretii bisericii :D). A iesit bine, mirele s-a declarat multumit .. so .. untill next time, va las cu poza:

Am zis ca am o ciuda teribila ca a fost trasa la rezolutie si calitate minime ?

Edit: eh, si de cand am scris post-ul pana l-am facut pubilc (unii stiau si de schimbare si de post) am rezolvat si cu RSS-ul.

In sfarsit a e a mea. Am asteptat aproape doua luni, dar a meritat fiecare secunda. Nici nu credeam ca va mai veni, dar nu e cum se potriveste ci cum se nimereste, ca intotdeauna. N-o sa va tin prea mult in suspans chiar daca mi-ar placea, pentru ca in doua ore zic Buh-bye Bucuresti, ci o sa v-o prezint:

Ain't she a beaut ? :d

E de fapt titlul unei melodii de la ABBA. (chiar daca mie-mi place mai mult varianta cantata de E-rotic, si nu pentru ca mi-ar placea oamenii falsi. - asta era pentru maica-mea ca-si mai baga nasul si pe aici:cesarom-fo.b.astral.ro 2.49 MB 16 Aug 2006 - 15:06)

Ziceam c-am terminat cu posturile legate de relatiile dintre doi oameni. Evident ca nu a fost asa. Chiar daca in ceea ce voi scrie nu mai sunt eu personaj principal, povestea e aceeasi. Au fost schimbate doar personajele si durata piesei a fost putin mai lunga. Ca sa nu dau prea multe detalii, sa nu se supere nimeni, o sa generalizez.

De fapt e o prostie sa incerci sa fii intr-o relatie si sa fii singurul care vrea asta. Daca partenerul (sau partenera, ca deh ..) nu vrea, evident ca nu va face nici un efort, si chiar daca iti este tolerata prezenta pe moment la un moment dat tot o sa ti se zica verde-n fata. De multe ori suntem atat de vrajiti de un vis, incat acesta ne orbeste si nu mai vedem partile mai putin placute (dar reale) ale persoanei respective. Interesant e ca persoanele cu probleme (nesigure pe ele, schimbatoare, nehotarate) atrag. Iti atrag atentia, simpatia, te atrag intr-un miraj, incepi sa crezi ca ai putea sa le oferi putina incredere in ele, si ajungi sa te imbolnavesti si tu pana la urma. Personal nu mi-am facut un criteriu de a-mi alege prietenele evaluandu-le starea psihica. Am altele, pe care n-am chef sa le zic aici, dar poate ar trebui inclus si asta pe lista. Deocamdata .. nu ! :)

Daca ne-am analiza, probabil ne-am da seama ca in 80% dintre cazuri ne e mai greu sa acceptam ca ceea ce am crezut despre persoana de langa noi, e mai apropiat de ceea ce am vrut noi sa credem decat de realitate. Unele cupluri pur si simplu nu pot exista. De cand mi-am dat seama de asta .. well .. sunt doi ani in care m-am simtit chiar bine. :)

E bine totusi sa lasi loc de buna-ziua, chiar daca se termina, dar pentru asta nu trebuie sa fii una dintre persoanele care fac repetat lucruri pe care a doua zi le regreta. In rest orice nepotrivire de caracter (sau de alt fel) cred ca poate fi inteleasa daca este explicata cum trebuie si cand trebuie.

Am mai zis asta (in cerc mai restrans adevarat), dar in drum spre Cluj (jmecher oras, din cate am vazut - sper sa ajung iar .. curand) am mers cu un tip si o tipa in masina. Totul a fost ok, doar ca singurele cuvinte scoase de ea, au fost cand el oprise sa-si ia o bere. A fost chiar foarte comunicativa in alea 4 minute cat a fost el plecat. In rest .. nema. E trist ca la 40 de ani (cam cat avea el) sa nu ai o persoana de varsta ta cu care sa vorbesti (si eventual 2 copii), sa nu ai curajul de a-ti cauta o persoana de varsta ta si nici macar demnitatea de a sta singur si sa te agati de cineva mult mai tanar, care sta cu tine din whatever the reasons. Ah, si sa nu ai nici prieteni care sa-ti umple timpul liber. Tot in cerc mai restrans se stie ca-mi place sa analizez oamenii ;) .

De zis ar fi multe, dar mi se pare important sa pleci cu fruntea sus, nu cu coada intre picioare, sa nu zici nimic ce ai putea regreta dar sa nu lasi lucruri nespuse. Pana acum am urmat (mai mult instinctiv decat impus) regulile astea, si pot zice ca sunt impacat cu mine insumi.

De fapt nu exista un castigator sau un pierzator, ori castiga amandoi, ori pierde toata lumea (chiar daca unii nu vor sa recunoasca sau nu-si dau seama ce au pierdut).

Edit, ca postul asta e scris de pe 21.08, dar nu l-am publicat imediat: cautam ceva printre mesajele de pe telefon ceva si-am dat peste un numar de la care am primit un mesaj cam acum o luna si nu mai stiu al cui e .. 072XXXXXXX. Help ?! ca ma streseaza . (edit > s-a rezolvat)

Ah, si-am mai gasit o chestie, care m-a facut sa rad: ce se poate intampla in mintea cuiva ca din ?Te pupic dulce!!!? in 2 saptamani sa se ajunga la ?nu prea am chef sa ies ..?. Well, amuzant cel putin, ca raspunsuri nu mai caut.

Stau si rescriu codul la site. A mers bine pana azi dimineata pe la 4-5, adica pana-am dat de MySQL. Mi-a scos peri albi, si chiar ma intelegeam bine cu el acum ceva timp. Eh, mai mananc o felie de pepene, o inghetata, o iau de la capat. Facui o pauza si ma uitam prin niste poze, nitzel mai vechi. Mi-a placut asta. Sunt subiectiv ? De obicei nu, acum nu mai stiu, ca-s cam nedormit, si se pare ca am maine am o chestie solicitanta de facut (mai multe detalii dupa :) ).

(pt. amatorii si amatoarele de a despica in patru nodul din papura, post-ul asta n-are nici cea mai mica legatura cu anteriorul)

PS > mi-am adus aminte ca am niste lichior de nuci pe undeva prin casa .. hehe :D

Fara nici un "si de la capat". Orice punct e pur si simplu un punct, nu implica nici un nou inceput, ci defineste doar un sfarsit. Poate ca e sfarsitul povestii, si nu mai exista un nou alineat.

Aveam nevoie de niste apa rece peste ochi. Acum ca am primit-o sper sa vad mai clar. Pacat ca a venit pe conducta, si nu a iesit dintr-un izvor natural, dar efectul a fost garantat. Vroiam sa scriu mai mult, dar o sa ma rezum la a puncta doar un singur lucru: ne place sa fim mintiti ! speram cu orice pret ca ceea ce auzim din gura celuilalt este in sfarsit adevarat, chiar daca pana atunci numai brasoave am avut de inghiti. I say fuck it, increderea sucks ! Mai ales cand e data pe mana copiilor (ma refer la varsta emotionala). Evident ca o sa fac aceeasi gresala cu prima ocazie pe care o s-o am.

Si voi fi bucuros sa fac asta. Actually, de abia astept. Am spus destul in cuvinte, acum va las sa va spuna si pozele o mica poveste.

Dupa ce-am recitit ce-am scris mi-au venit in minte niste versuri:

Cine moare, mielule?

Si noi mieii, domnule

Si voi domnii , domnule

Noi cu totii, domnule.

Noi cu totii, domnule.

Ce ramane, mielule?

Ce ramane, mielule?

Acest cantec, domnule.

Acest cantec, domnule. - (Pasarea Colibri - Mielul)

Cu ce-am ramas eu ? Cu cateva melodii in playlist pe care o sa le ascult cu placere de acum incolo. Trist ? Poate ca nu.

Mi-e greu de fiecare data cand incep un post sa-mi gasesc cuvintele, dar sunt de abia la al 11lea(cred). Cred ca in timp cuvintele imi vor deveni prietene.

De ce standarde ? Pentru ca mi-a fost aprins un beculet acum 2-3 zile de o situatie pe care am observat-o pasiv. Nu conteaza situatia, e irelevanta pentru povestire, dar m-a facut sa-mi aduc aminte de cum gandeam acum 2 ani. Ceea ce probabil m-ar fi facut fericit atunci, azi nu-mi trezeste nici un sentiment. In nici un caz unul placut. O fi de bine ? O fi de rau ? Who's to say ? Me ! E de bine ! De ce ? Pentru ca ma simt mai multumit (incerc sa evit cuvinte mari care incep cu feri.. .. feriteil ) de mine insumi.

Ca sa scap de o incheiere in genul "Toti avem standarde, unii mai joase .." bla-bla-kind-o-talk, o sa mai povestesc. Bear with me !

O sa dau cateva exemple, exemple pe care le aleg uitandu-ma in jurul meu:

Sa mai povestesc si despre perioada cand daca mi-ar fi zis cineva ca nu pot face ceva, as fi plecat capul fara sa incerc ? Mai bine nu .. sau cu alta ocazie :).

Probabil ca gena exista de la inceput, dar s-a manifestat intens de abia de cativa ani.

Si doua poze, dintr-un session de noaptea trecuta sau acum doua nopti, care se vroia cu autoportrete. Autoportretele nu s-au ridicat la standardele impuse si am ramas doar cu astea. V-o prezint pe Cori:

Edit » o sa imi refac si galeria de pe www.bsorin.ro, de la 0, cum am vrut de la inceput, asa ca pregatiti-va sa va stresez cu intrebari de html/php. (va stiti voi ..)

Sau Sighisoara in my eyes.

My eyes, deci incep cu un auto-portret.

Ca multa lume, am fost si eu la festivalul de la Sighisoara. Impresiile pe care mi le-a lasat nu cred ca sunt chiar corecte, avand in vedere ca in perioada festivalului este un oras foarte aglomerat.

In mare mi-a placut. M-am intalnit cu prieteni (pe multi i-am ratat in schimb), am ascultat muzica buna si am vizitat locuri noi.

Ce nu mi-a placut: oamenii. In special unguro-romano-tiganii la care am stat. Nu intru in detalii, pentru ca nu vreau sa cred ca ei ar putea reprezenta orasul.

M-am intors cu multe portrete de la Sighisoara.

Oamenii din cetate isi vedeau in continuare de viata lor, bucurandu-se de animatia din jurul lor.

Pana la urma m-am simtit ..

.. bine :) .

Doar o jumatate de vers .. mai mult ar fi de prisos.A heart beating faster ..

Si daca nu gasiti legatura dintre titlu, vers si poza .. (vezi link) Si daca you? crazy .. Google it !

Chiar asa dependenti de mess suntem ? Adica da, e folositor, dar de la asta si pana la a sta la 1 si ceva noaptea in fata blocului si sa vorbesti despre mess, e drum lung.

De unde a pornit ?

Ma intorceam in noaptea asta de la cineva, si am avut pana la bicicleta, asa ca am mers pe jos ultimele 20 de minute. Buun, chiar mi-a placut, pentru ca imi place aerul de dupa ploaie, nici lume nu prea era, deci perfect.

La un moment dat aud niste voci si pe masura ce ma apropii incep sa disting si discutia:

- Baga-mi-as %$#@ in el de mess ..(moment in care am sprijinit bicicleta de un gard, si am inceput sa umflu la roata, pretext ca sa stau sa ascult discutia)

- Ce ma, iar nu-ti merge ?

- Nu ma, si nu pot sa vorbesc cu Robi. Toata dimineata nu s-a conectat si vroiam s-o scot pe undeva.

- Pai suna si tu la administratorii retelei si vezi ce are.

- Ii tot sun dar imi zic ca nu stiu.(restul neinteresant for my point)Buun .. mai trebuie sa zic ceva ?

Adevarat ca de felul meu cam urasc discutiile pe mess, dar e folositor in anumite situatii.

Totusi nu cred ca un ?:)? poate inlocui zambetul persoanei cu care vorbesti,

sau chiar vibratiile din glasul celui/celei cu care vorbesti la telefon.

So .. renunt la mess .. aveti telefoane, multi stiti unde stau, mai am si mail (chiar daca nu o sa (mai) raspund la intrebari de ?sanatate? pe mail .. mail-ul o sa fie doar daca aveti sa-mi trimiteti poze/etc).

Desigur ca la aceasta decizie a contribuit si faptul ca am revazut azi unul dintre episoadele mele favorite din The Outer Limits: The Haven.

Probabil ca o sa-mi treaca candva, dar deocamdata asta e decizia mea.

(Nu, nu ma apuca o data pe an, a trecut ~un an si sase luni de ultima oara :) .)

La blog sau alte chestii (ca sa nu va induca titlul in eroare) nu renunt. E vorba doar de mess.

De mult vroiam sa vad Tara Motilor, iar acum chiar am vazut-o. De cel putin doua ori pe zi ma intrebam daca mai sunt in Romania .. si nu mai eram, cel putin nu in Romania pe care am cunoscut-o pana acum.

Vroiam sa scriu posturile in ordine cronologica, dar am renuntat, asa ca o sa incep cu Rosia Montana (1).Prima impresie a fost ca am intrat intr-un sat parasit. Dupa vreo 20 de minute s-a aratat pe drum o femeie, careia i-am cerut niste apa. Dupa inca vreo 5, am dat peste un cuplu de batrani ce statea la poarta. Ne-au intrebat daca vrem cazare dar i-am refuzat si ne-am continuat drumul. Pana la urma ne-am gasit un loc de cort langa un cimitir. Cam asta a fost prima zi.

A doua zi, ne-am interesat unde putem vedea niste galerii si ne-am indreptat spre ele. Am dat peste un parc auto, pazit de un om care mi-a spus ca n-am voie sa fotografiez. A spus si a plecat. Utilajele pareau parasite, dar parca pandeau din umbra momentul oportun sa atace.

Am continuat sa urcam si am gasit niste galerii parasite. Nu ne-am aventurat prea adanc in ele pentru ca eu lasasem frontala mai jos, si deja avusesem pe ziua aceea o experienta destul de neplacuta cu muntele (care by the way e extrem de faramicios).

Dupa aceea am fost sa vizitam Galeriile Romane, si am avut parte si de o mica lectie de istorie. Am aflat ca minele au fost de fapt ale oamenilor, iar cand au cerut sa le fie retrocedate li s-au inchis toate usile in fata si li s-a spus ca n-au dreptul.

Toti oamenii cu care am stat de vorba au avut ceva de zis si despre Gold. Chiar daca unii se ascund in spatele ideii de a nu-si vinde casele, pana la urma majoritatea se dau de gol si spun ca nu primesc destul pentru casele lor. La tot pasul vezi semne cu "Aceasta proprietate nu este de vanzare", dar si semnul albastru cu "Proprietate - SC Rosia Montana Gold Corporation SA".

Pana la urma nici nu m-a mai mirat faptul ca oamenii vor sa vanda.

Pe fata multora se vede ca nu apartin locului, ci au venit pentru a se imbogati, iar daca vor face asta tocmai prin a pleca, normal ca nu vor sta pe ganduri.

Carol Mihnea (paznicul Muzeului Mineritului, cel care ne-a facut turul Galeriilor Romane) a lucrat in mina timp de 22 de ani. Nu m-as fi asteptat ca un miner sa aiba o dictie atat de buna si un vocabular atat de bogat.

Tensiunea din zona se simte, dar fiecare isi vede de viata lui cum poate mai bine, gasindu-si bucurii in chestiile marunte.

Pana la urma concluzia e simpla: nu or sa aibe altii grija de ceea ce e al nostru.

Si totusi, ca sa nu inchei pe o nota pesimista:

El este George. Este din Galati si a venit sa-si vada prietena. Are 38 de ani si lucreaza ca zilier. Nu castiga mai mult de 400 de lei pe luna, dar strange fiecare banut pentru a-l trimite femeii cu care isi imparte viata. Pe ea o cheama Maria si are 2 copii. Dupa un oftat a tinut sa adauge ca nu sunt ai lui, dar ii iubeste, si tine si la Maria. Isi doreste sa se poata muta si el in Bucuresti, dar i-ar fi mult prea greu sa-si gasesca de lucru avand in vedere ca are cazier. A facut o prostie cand era tanar, prostie care-l va urmari toata viata.

Chiar daca este o zi de luni, si ar trebui sa fie la munca, s-a decis sa vina in Bucuresti pentru a-i face o surpriza Mariei. Cand a sunat-o acum 2 ore, ea i-a zis ca este acasa, si se pregateste sa se culce. La cinci minute dupa, a batut la usa ei si nu a raspuns nimeni. Se pare ca nu se ingrijorase degeaba.

Acum sta in fata blocului, si nu poate sa-si dea seama ce are de facut. Probabil va astepta pana cand va putea macar da ochii cu Maria. Oricum nu are bani sa se duca nicaieri.

I-am urat o viata cat mai placuta, indiferent de ceea ce se va intampla in seara aceasta si am plecat spre casa.

Sau poate il cheama Marius, este profesor de fizica la Grupul Scolar de Arte si Meserii "Dimitrie Paciuirea" si are o relatie cu Anca, cea mai silitoare eleva de la 11D.

Parintii ei stiu de relatie, si l-au amenintat ca daca va mai continua sa o vada se vor duce la Politie.

I-a dat apel de 10 minute sa coboare, iar ea intarzie sa apara. De fiecare data vrea sa arate cat mai bine pentru el, dar il face sa astepte in fata blocului, si poate da peste parintii ei.

Probabil ca daca mi-ar fi pasat, l-as fi intrebat cum il cheama, si ce asteapta. Dar nu mi-a pasat. Oricum nu m-as fi asteptat la o poveste captivanta din partea lui. Chiar daca ceea ce mi-ar fi spus ar fi fost viata lui, mai mult ca sigur ca m-ar fi plictisit. Adevarul e ca trecem nepasatori pe langa sute de oameni in fiecare zi.

Fiecare are viata, problemele, sperantele si temerile lui (sau ei), dar i-am sterge fara remuscari cu o guma magica din campul nostru vizual.

De obicei nici nu-i remarcam decat daca e vorba despre cineva care nu a mai facut dus de 4 zile, si se tine cu mana de bara de sus sau daca nu e vorba despre o domnisoara, care in ciuda faptului ca sunt 38 grd C afara, sustine ca o deranjeaza curentul si insista ca geamul sa stea inchis.

Nu sunt multi oameni de care chiar imi pasa, si poate unora nu am stiut niciodata sa le-o arat, dar sper ca la un moment dat voi invata.

Pana atunci .. rabdare si tutun !

Un raspuns ar fi ca n-am somn. Dar raspunsul asta vine cu intrebarea lui .. de ce n-am somn ? Tricky, isn?t it ?! Mai ales ca somn imi este, dar prefer sa nu ma culc, ca daca ma culc poate nu ma trezesc cand trebuie. Cand trebuie pentru ce ? Hmm, vorbesc singur ? Iar ? Nuu, de data asta vorbesc cu mine. E o mare diferenta ..

Dar totusi diferit nu inseamna neaparat mai bun. ;)

Anyway .. ideea e ca ma uitam prin camera si-am gasit o nuca. Prima data nici n-am stiut ce e, ca era uscata si parea o forma ciudata si nedefinita la lumina slaba a acvariului. Dupa cateva secunde am facut legatura: cu nuca asta se jucau pisicine in ultimele nopti de-mi venea sa le fac vant pe geam (not to worry, stau la et. 1 si ambele au sarit de bunavoie in trecut).

Chiar .. ca tot veni vorba .. mi-ar fi placut sa stau la casa. :)

Dupa ce-am rezolvat cu joaca nocturna a pisicilor am inceput sa ma uit la poze. Una mi-a atras atentia, pentru ca avea oarecum legatura cu nuca. Ce le leaga este bucuria nespusa pe care o dau lucruri sau evenimente fara o semificatie aparte unor fiinte.

Oare cati dintre noi ne-am mai putea juca cu o masinuta o dupa-amiaza intreaga ? Cu toate astea cand eram mici, era o adevarata aventura. Asta m-a si facut sa sar in fata Roxanei cand am vazut entuziastmul de pe fata ei pentru ca o buburuza se asezase in palma ei. Avea o fata de copil pe care se vedea o bucurie sincera.

Si acum sa v-o prezint pe Roxana:

Cred ca ma pot considera norocos, deoarece cu exceptia unor anumite perioade (destul de negre, din care am uitat mare parte multumita autoconservarii) in general nu am uitat sa ma bucur de lucrurile mici.

Totusi nu pot sa nu-mi amintesc ca daca acum 10 ani ma urcam in toti nucii din curtea de la tara, doar ca sa-mi demonstrez ca pot (si sa-mi sperii bunicii :p ), acum mi-ar trebui un motiv serios sa ma urc in ei (presupunand ca n-ar fi fost taiati), si mi-as face griji ca nu cumva sa-mi rup vreun picior, sa nu-mi rup hainele de pe mine, si alte prostii d-astea.

Vreau sa ma bucur iar de prostii ! Totusi pare din ce in ce mai greu. It?s a good thing though that I like challenges. :)

Edit: Se pare ca si ei i-a placut ce a iesit, din moment ce mi-a cerut poza scoasa pe un A3, si cu autograf. :)

Chiar ieri purtam o discutie inteligenta :) cu cineva despre oameni, in special oamenii fatalisti, care se panicheaza din motive care mai de care mai idioate. Nu cred ca e nimanui straina imaginea unui sofer cu capul scos pe geam strigand si injurand un alt sofer care i-a taiat calea.

Partea interesanta ar fi sa-l opresti pe unul si sa-l intrebi de ce se grabeste. Mai mult ca sigur nu are pe bancheta din spate o victima a unui oribil accident care are nevoie de ingrijiri medicale cat mai repede.

Dar majoritatea suntem prea prinsi in joc ca sa mai putem sta pe margine si a ne gandi la motivele care ne fac sa actionam intr-un anumit fel.

Si totusi care-i legatura cu poza ? Daca nu v-ati dat seama folositi CTRL+W cu incredere ;) .

Revenind, cred ca nu i-a luat femeii care statea la taraba respectiva mai mult de 15 minute sa-si infrumuseteze marfa, dar efectul era foarte placut. Daca m-as fi dus la piata sa cumpar cartofi cu siguranta as fi cumparat de la ea, chiar daca trebuia sa stau la coada. Da, coada, pentru ca avea client dupa client. Totusi si-a facut timp sa ma intrebe de ce-i fac poza, si mi-a multumit cand i-am spus ca imi place cum si-a aranjat marfa.

Chiar ma gandeam cat o sa dureze pana pun prima poza cu o pisica aici. Not too long dupa cum se vede :). Mica poveste din spatele lor: pisica sarise de pe balcon pe pervazul geamului de la mine din camera, geam care era inchis. Incepuse sa bata vantul si se pregatea de o furtuna, de unde si expresia disperata de pe fata ei.

P.S.: Daca vrea cineva sa-mi spele geamurile, il/o astept cu placere, ca de asta cred ca n-au iesit chiar bine pozele. :)

Na, ca n-am ce face, si dupa ce am stat vreo 2 ore sa-mi fac conturi si galerii pe diferite site-uri, am zis sa instalez si Wordpress. De fapt asteptam sa aflu rezultatele la bac, dar normal ca site-ul nu le mai merge la ora asta .. ca fiecare da cate 20 de refresh-uri pe minut.

Eh, o sa-mi ia ceva timp sa-mi dau seama ce face fiecare butonash de pe aici, dar le dau eu de urma sooner or later ..

( pt binevoitori: poza n-are legatura cu textul ;) )